O carte dedicată Nistrului – el însuşi măreţ zid de apărare – nu poate fi decât o „fortificaţie” specială, mai ales când „pârcălabul” ei este pilduitorul patriot basarabean Alecu Reniţă. Colecţia Verde a României pitoreşti se îmbogăţeşte, astfel, în chip magistral. După „O croazieră pe Dunăre în siajul istoriei”, de Niculae Petrescu, iată acum – bucurie fără margini – „Pe Nistru, spre izvoare”, de Alecu Reniţă. Este o carte cu totul aparte, cu o abordare întru totul inedită, trăită şi scrisă de un admirabil condeier, neînfricat atlet al românismului adevărat, ca să folosim vorba veacurilor bătrâne doldora de temeinicii şi vrednicii. Este un Nistru încărcat de istorie şi statornicie, de dramele şi luptele fraţilor înstrăinaţi prin forţă; un Nistru răvăşitor, plin de revoltă, dar şi de frumuseţi şi neclintite speranţe, un fluviu al credinţei şi rezistenţei româneşti, când vijelios, impozant, când subteran, misterios, ce-şi croieşte în fiinţa, în simţirea autorului o albie care suie până la cer. Toate gândurile şi toate apele duc la Cer… E un veritabil testament plămădit dintr-un lirism încântător, impregnat de rafinament, dar şi dintr-o nezdruncinată fermitate. Subtile ecouri de cutremurătoare sensibilitate şi gravitate ne îndreaptă spre Alecu Russo – basarabean şi el! -, spre Bălcescu, ca să nu mai vorbim de Eminescu, de fapt spre marii întemeietori ai românismului. Fiindcă această „Doină a Nistrului”, în sens eminescian, este de fapt o mistuitoare „Cântare a României”, a unei Românii aflate în mare pericol de a-şi pierde identitatea, pământurile, universul specific, drepturile fireşti. O Românie care are nevoie de forţa şi profunzimea unor conştiinţe naţionale şi patroţi precum Alecu Reniţă spre a fi reîntemeiată în spiritul ei adevărat.

Cu o încordare şi inspiraţie copleşitoare, Alecu Reniţă, unul dintre impresionanţii apărători ai unităţii neamului, reînvie în chip magnific hotarul încă sângerând al matricei, al spaţiului românesc. Mai mult, scria pentru totdeauna marele savant Simion Mehedinţi (1868-1962): „Începând din Pocuţia (colţul dintre Prut şi Ceremuş) şi până la gura Nistrului, marginea de răsărit a Moldovei a fost hotarul răsăritean al Europei (cum fusese şi în antichitate)”.

Ca pe o ofrandă a existenţei şi misiei sale pământene, Alecu Reniţă, prin zbuciumul şi crezul său eroic, aduce Nistrul Acasă. Cu imensele şi nenumăratele lui jertfe, trăiri, răni, drame şi lumini. Primiţi şi pătrundeţi-vă întreaga fiinţă cu acest Iordan al nostru, al românilor!

Mihai Ogrinji